Prima menţiune istorică privind localitatea Sfântu Gheorghe este făcută pe harta genovezului Visconti, unde apare cu numele de San Giorgio, nume atestat în sec. XVI-XVII şi pe hărţile lui Castaldo şi Ortelius Mercator.

Alegerea toponimului pentru aşezarea medievală demonstrează că numele Sfântu Gheorghe a fost bine împământenit în Dobrogea, datorită legendei creştine a militarului roman decapitat în Cappadochia. În timpul ocupaţiei otomane localitatea îşi schimbă numele în Cadârlez, care trimite la o sărbătoare similară (remaştere a naturii) din tradiţia turcă, denumire pe care localitatea a purtat-o până în anul 1909.

Aşezarea era formată în special din pescari ruşi refugiaţi în sec. XVIII datorită persecuţiilor politice sau religioase la care au fost supuşi. Primii români (transilvăneni) s-au aşezat în aceste locuri la începutul sec. XIX. După 1841 s-au stabilit în localitate şi germani, veniţi în Dobrogea din coloniile ruseşti.

Principala ocupaţie a locuitorilor a fost pescuitul. Din 1820 pescarii din Sfântul Gheorghe au început să comercializeze pestele, iniţial prin intermediul negustorilor greci, iar mai târziu prin relaţii directe cu negustorii români.

Biserica satului, ridicată în 1820, a fost reconstruită după incendiile din 1880 şi 1896.

În anul 1879 se înfiinţează Oficiu Poştal, pentru poşta uşoară. Cursele se făceau cu cariole şi trăsuri pe ruta Sfântu Gheorghe - Sulina, iar după 1900, poşta va fi transportată pe Dunăre cu bărci şi şalupe. În 1892 este introdus telegraful, cu un serviciu limitat, iar în 1894 telefonul. Din 1904 localitatea are şcoală.