Mai mult

Prima menţiune istorică privind localitatea Sfântu Gheorghe este făcută pe harta genovezului Visconti , unde apare cu numele de San Giorgio. Sub aceeaşi denumire apare în sec. XVI-XVII pe hărţile lui Castaldo şi Ortelius Mercator.

Alegerea toponimului pentru aşezarea medievală demonstrează că numele Sfântu Gheorghe a fost bine împământenit în Dobrogea, datorită legendei creştine a militarului roman decapitat în Cappadochia. Schimbarea toponimului, în timpul ocupaţiei otomane, din Sfântu Gheorghe în Cadârlez demonstrează că locuitorii turci au cunoscut rolul atribuit acestui sfânt creştin, de ocrotitor al renaşterii vegetaţiei şi animalelor, înlocuind denumirea cu o noţiune similară din etnografia turcească. Este vorba de sărbătoarea turcească Hîdîrlez, care are în tradiţia musulmană acelaşi rol ca sărbătoarea creştină. Localitatea a purtat denumirea turcească până în anul 1909.

Cadârlez aparţinea administrativ de comuna Caraorman, la început populaţia ocupând şi Grindul Buhaz, din parte de sud a braţului Sfântu Gheorghe.

Aşezarea era formată în special din pescari ruşi refugiaţi în sec. XVIII datorită persecuţiilor politice sau religioase la care au fost supuşi. Primii români (transilvăneni) s-au aşezat în aceste locuri la începutul sec. XIX. De asemenea s-au stabilit în localitate şi germani, veniţi în Dobrogea în 1841 din coloniile ruseşti.

Din 1820, timp de 40 de ani şi pescarii de pe braţul Sfântu Gheorghe au făcut schimburi comerciale cu corăbiile greceşti. Pentru că li s-a părut neprofitabilă afacerea, ulterior, şi-au comercializat singuri peştele la Galaţi, intrând în contact cu negustorii români.

Documentele vorbesc despre conflictul dintre pescari şi grecul Iani Melanos ce stăpânea, în sec. XIX, trei cherhanale şi încercările pescarilor de a constitui o asociaţie condusă de Spirea Gramovschi.

Nuvelistul V. Crăsescu, care a trăit mai mult timp printre pescari, scria: „Tot satul era o pescărie al cărei stăpân era Iani Melanos. Aşezarea avea forma unui dreptunghi, cu străzi drepte, largi şi plantate pe margine cu arini. Casele erau toate, deopotrivă, înalte, simple şi curate; peste tot domnea ordinea şi înfrăţirea. Se remarca luxul femeilor din sat.”

Biserica satului a fost construită îi 1820. A ars în 1880 şi a fost reconstruită în acelaşi an. În 1896 un nou incendiu determină distrugerea lăcaşului de cult, care şi de astă dată va fi refăcut.

În 1879 se înfiinţează Oficiu Poştal, pentru poşta uşoară. Cursele se făceau cu cariole şi trăsuri pe ruta Sfântu Gheorghe - Sulina, iar după 1900, poşta va fi transportată pe Dunăre cu bărci şi şalupe. În 1892 este introdus telegraful, cu un serviciu limitat, iar în 1894 telefonul. Din 1904 localitatea are şcoală.