INTEGRATIO, Places of Cultural Integration and perspective from visiting to meating - GO TO HOME PAGE
| GO TO ENGLISH VERSION

STUDIU SOCIO-ECONOMIC


Distribuţia numărului de locuitori pe grupe de vârstă şi sexe arată că ponderea numărului de locuitori cu vârsta de până la 45 de ani este de 59% din numărul total al locuitorilor, iar balanţa între numărul femeilor şi cel al bărbaţilor înclină, pentru acelaşi segment de populaţie, în favoarea bărbaţilor.

Componenţa etnică şi religioasă arată că majoritatea covârşitoare a locuitorilor acestei comunităţi sunt români, alături de care trăiesc ucraineni, lipoveni şi turci, în procente extrem de reduse.

Raportul dintre numărul de locuitori şi numărul de locuinţe arată că numărul mediu de persoane per gospodărie este de 3,02.

Diagrama evoluţiei consumurilor arată o creştere a acestora, ceea ce denotă o creştere a gradului de confort.

În 2002, procentul populaţiei angajate era de 15,57% din numărul total de locuitori şi 17,90% din totalul locuitorilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 65 de ani.

Ocupaţiile se păstrează aceleaşi, adică cultivarea terenului (grâu, porumb, floarea soarelui), legumicultură, viticultură, silvicultură şi pescuit, la care se adaugă în ultimul timp exploatarea pietrei. Domeniile de activitate ale societăţilor comerciale existente azi sunt: agricultura, vinificaţia şi comerţul. Suprafaţa agricolă cultivată a rămas constantă, de 3646 ha.

Oferta turistică este foarte redusă, calitatea este şi ea pentru turişti fără mari pretenţii de confort.

Serviciile sunt minimale.



PUNCTE TARI
 
Approfondimenti
| FORUM
Institutul de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea - 14 Noiembrie, 3 - 820009 Tulcea - Romania - tel. +40.240.513231