Mai mult

●Monumentul paleocreştin,situat în partea de NE a localităţii, la baza culmei Piatra Roşie, a fost descoperit în anul 1971 şi cercetat timp de mai mulţi ani. Monumentul este compus dintr-o basilică ridicată în timpul împăraţilor Valens şi Valentinianus şi refăcută în vremea lui Theodosius II, deasupra unei cripte monumentale paleocreştine. Cripta, acoperită cu o cupolă hemisferică cu pandantivi, încadrată la exterior de timpane adăpostea două morminte martirice suprapuse. La nivelul inferior se găseau scheletele a două persoane – martiri, ale căror nume nu le cunoaştem, iar la nivelul superior, într-un sicriu colectiv, scheletele a patru martiri al căror nume: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos şi calitate de martiri - Martyres hristou - sunt notate pe pereţii criptei. Monumentul a fost restaurat şi conservat, deasupra acestuia ridicându-se o construcţie de protecţie.


● Biserica Sf. Atanasie, descoperită în anul 1974, a fost ridicată în prima jumătate a sec. XIV ca biserică a unei curţi feudale. Biserica avea dimensiunile iniţiale de 11,5 x 6,5 m şi un altar semicircular acoperit cu o semicalotă. În primele decenii ale sec. XV biserica îşi încetează activitatea; este redată cultului la începutul sec. XVI ca biserică a comunităţii parohiale a zonei când au loc şi primele modificări: limita vestică a pronaosului a fost extinsă cu 1,3 m şi s-a refăcut zidul absidei altarului. În cursul sec. XVII pronaosul este din nou mărit spre vest cu încă 1 m. În jurul anului 1880 au loc ultimele intervenţii şi transformări: zidul despărţitor dintre naos şi pronaos a fost demolat parţial şi înlocuit cu o arcadă; s-a refăcut şarpanta şi învelitoarea, iar la extremitatea vestică a lăcaşului s-a adăugat o turlă-clopotniţă din lemn.


● Biserica cu plan treflat a fost descoperită la 3 km S-V de sat, în punctul „Cetăţuia”. Construită în sec. XI - XII sau, după alte opinii, la începutul sec. XIII, aceasta a constituit, foarte probabil, biserica unei mănăstiri; s-au păstrat doar temeliile din cărămizi şi ţigle romane, unele cu ştampila leg. I Iovia Scythica, refolosite. Este cea mai veche biserică de acest gen de pe teritoriul ţării noastre.


● Mănăstirea Celic-Dere - situată între satele Poşta şi Teliţa, pe valea Cilicului, a fost construită către mijlocul sec. XIX ca mănăstire de maici. Mănăstirea are aspectul unui sat cu gospodării împrăştiate, în care se remarcă în mod deosebit casa stăreţiei, casa ce adăposteşte muzeul de artă ecleziastică şi biserica. Biserica, ridicată în forma actuală la începutul sec. XX, operă a arhitectului Toma Dobrescu, este printre puţinele construcţii etajate de acest gen din România, cu o biserică de iarnă la demisol şi biserică de vară la parter; muzeul mănăstirii, organizat în fostul atelier de pictură religioasă şi de ţesut covoare, este deţinătorul unui important tezaur de obiecte de cult, între care 43 de cărţi bisericeşti tipărite între 1643 – 1843; exemplarul cel mai valoros al colecţiei este, neîndoielnic, Biblia de la Bucureşti (1688). În curtea mănăstirii se află o moară de vânt, monument de arhitectură.


● Mânăstirea Cocoş - ctitorită în anul 1833 de către călugării transilvăneni Visarion, Gherontie şi Isaiia, întorşi de la Muntele Athos, pe spezele mocanului transhumant Nicolae Hagi Ghiţă Poenaru. Ulterior s-a construit biserica mare, căreia i s-au adăugat, după 1878, turlele existente şi clopotniţa. În subsolul bisericii a funcţionat un timp şi o tipografie pentru cărţi bisericeşti. La începutul sec. XX atât biserica cât şi pavilioanele cu chilii au fost refăcute după planurile arhitectului Toma Rădulescu. Pictura bisericii este opera artistului italian F.D. Biasse, cu excepţia pridvorului, pictat de iconograful local Geo Cardaş. Atrage atenţia în mod deosebit pavilionul vestic al chiliilor, prin stilul specific arhitecturii româneşti, fiind declarat totodată monument arhitectonic. Muzeul organizat la mânăstirea Cocoş deţine o colecţie importantă de carte de cult, adunată din toate parohiile judeţului Tulcea.


● Mănăstirea Saon - mănăstire de maici, ctitorită în 1864 de monahii de la mănăstirea Celic-Dere, al cărei metoh era. Din 1881 a devenit mănăstire de sine stătătoare. Complexul cuprinde: biserica, paraclisul, chiliile şi o moară de vânt. Biserica, cu hramul ”Înălţarea Domnului”, a cărei temelie a fost pusă de episcopul Nifon al Dunării de Jos, a fost ridicată în anul 1912.


● Obiceiuri tradiţionale – Paparuda, obicei practicat a treia joie după Paşte, aminteşte de riturile de fertilitate şi are ca scop, invocarea ploii. Olăria, obicei practicat la Lăsata Secului de Paşte. Rugurile care se aprind pe dealuri trimit spre valenţele ritualice ale focului purificator.