Mai mult

Satul este aşezat într-o zonă depresionară a Podişului Niculiţel, larg deschisă spre nord, la poalele dealurilor Niculiţelului, cândva complet împădurite (partea de SE-S-SV). La nordul localităţii, morfologia terenului se prezintă ca un şes slab ondulat care se întinde până la valea Kapaclia, unde face hotar cu teritoriul oraşului Isaccea. (Privită de la ramificaţia şoselei Tulcea-Isaccea, localitatea pare aşezată într-o fortăreaţă naturală, cu o singură deschidere, spre nord. Această poziţie explică în bună parte trecutul milenar al aşezării).

Din punct de vedere geologic, Podişul Niculiţelului are relieful dezvoltat pe formaţiuni eruptive de vârstă triasică, diabazele, care au cea mai mare răspândire în sectorul cuprins între localitatea Revărsarea (circa 18 km de Niculiţel) şi Dealul Sarica, roci principale ce alcătuiesc platoul Niculiţel. Diabazele sunt lave erupte sub apă prin activitatea unor puternici vulcani submarini, în acelaşi timp cu acestea depunându-se şi anumite calcare. Formaţiunile geologice triasice sunt acoperite de o cuvertură de loess de vârstă cuaternară, în care sunt săpate canale de scurgere a apelor de şiroire provenite din ploi şi topirea zăpezilor.

Spre lunca Dunării, Podişul Niculiţelului se termină printr-o treaptă de racord dezvoltată şi în spaţiul unor depresiuni, alcătuită din glacisuri, care pe alocuri iau forma unor pseudoterase în depozite loessoide.

Peisajul este caracterizat prin altitudini maxime de aproape 300 m, prin prezenţa culmilor rotunjite, a abrupturilor stâncoase şi a versanţilor accentuaţi, în special în partea nordică. Masivul Niculiţel, ca o prelungire a străvechilor munţi ai Măcinului, se menţine la o altitudine de 300-400 m, la poale având condiţii naturale favorabile pentru pomicultură şi viticultură. Partea de S-V a localităţii este înconjurată de culmile: Piatra Roşie, Dealul Mare, Deluşor, Cerbul şi Ţugulea. Relieful actual al teritoriului este destul de complicat, oglindind o evoluţie geomorfologică foarte veche, întreruptă şi reînnoită. Schematizând, putem să reprezentăm relieful actual ca pe o succesiune de trei unităţi principale: dealuri, poalele versanţilor şi câmpie.

Dealurile Niculiţelului formate din extruziunile de diabaze în perioada cutărilor chimmerice sunt alipite de horstul dobrogean propriu-zis, respectiv Munţii Măcinului. Se găsesc straturi din toată era mezozoică, într-o proporţie crescândă de la triasic la jurasic şi cretacic. În urma proceselor de eroziune, dealurile Niculiţelului au ajuns într-o formă apropiată de podiş crestat şi cu vârfuri atingând înălţimea de 250-350 m. Cel mai înalt deal, denumit şi Dealul Mare (348 m) are vârful relativ plan – podiş, este împădurit într-o parte, defrişări efectuându-se permanent. Acest loc mai poartă denumirea „La poiană”.

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul comunei nu este străbătut permanent de nici o apă curgătoare. Dealurile Niculiţelului au izvoare care se adună în mici pârâiaşe, dintre care mai importante sunt: Bădila, care în verile secetoase seacă definitiv, şi pârâul lui Iancu, ce adună izvoarele situate în jurul satului şi are caracter torenţial. În partea de nord-est a teritoriului se întinde zona umedă cu multe bălţi (Saon, Rotunda, Telicea), mlaştini şi canale bogate în vegetaţie acvatică şi palustră, legate de fluviul Dunărea.

Din punct de vedere climatic, comuna Niculiţel are o climă temperată, continentală, cu veri călduroase şi secetoase de lungă durată şi ierni în general blânde. Datorită amplasării sale într-o zonă de câmpie, pădure şi baltă, beneficiază de o climă locală mai blândă şi mai umedă decât în restul Dobrogei. Temperatura medie anuală este de 10,8°C, iar cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 527 mm.

Din punct de vedere al vegetaţiei, peisajul e dominat de păduri balcanice, rarişti şi arbori izolaţi, ce formează un ansamblu peisagistic reprezentativ pentru Dobrogea. Acestea sunt reprezentate îndeosebi prin diferitele tipuri de păduri dobrogene, din care cea mai mare parte sunt endemice pentru această regiune şi/sau rare la nivel naţional, fiind răspândite predominant în Dobrogea. Aceste tipuri de habitate corespund etajelor de vegetaţie ale pădurilor din nordul Dobrogei.

Vegetaţia de pajişti stepice şi de pădure (de foioase mezofile balcanice) asigură un important rol antierozional şi de protecţie a pânzei freatice, în zonă fiind predominante pantele mai mult sau mai puţin accentuate. Dintre speciile existente în zonă, au fost identificate multe specii de plante protejate pe plan internaţional, precum: Campanula romanica, Dianthus nardiformis, Galathus plicatus, Thymus zygioides, Allium saxatile, Crocus chrysantus, Myrrhoides nodosa, Mercurialis ovata, Paeonia peregrina.

Elementele faunistice sunt variate, întâlnindu-se specii de insecte, reptile terestre (Vipera ammodytes, Testudo graeca ibera), de mamifere (Capreolus capreolus, Felis silvestris, Meles meles, mai rar Canis lupus, Sus scrofa), sau de păsări (Ciconia ciconia, Circus cyaneus, Buteo rufinus, Hieraaetus pennatus, Coracias garrulus, Dendrocopos syriacus, Dendrocopos medius, Lullula arborea, Lanius collurio, Lanius minor, Accipiter nisus, Buteo buteo, Falco tinnunculus,Cuculus canorus, Upupa epops, Merops apiaster, Picus viridis, Dendrocopos major, Alauda arvensis, Hirundo rustica, Delichon urbica, Erithacus rubecula, Oenanthe oenanthe, Luscinia luscinia, Luscinia megarhyncos).

Valoarea peisagistică a zonei este sporită de existenţa unor puncte de perspectivă asupra depresiunii Niculiţel şi a dealurilor ce o înconjoară, precum şi a Luncii Dunării. Zona prezintă un cadru natural de o mare atractivitate în lungul drumului judeţean Niculiţel – Izvoarele. Aceste aspecte peisagistice constituie o importantă resursă pentru valorificarea zonei prin turism cultural şi ecoturism.