Mai mult

Braţul Sulina, singura cale de legătură între oraşele Tulcea şi Sulina, are în prezent aspectul unui canal amenajat, cu malurile supraînălţate prin diguri bine consolidate şi protejate de un dalaj de piatră. Acest braţ a fost rectificat şi dragat în scopul facilitării accesului navelor maritime spre porturile din amonte, Tulcea, Galaţi şi Brăila, în prezent având următoarele caracteristici: 63 km lungime, minim 7 m adâncime, formă rectilinie, 7 km prelungire în mare de o formă uşor arcuită şi apoi curbată spre sud. Întrucât de menţinerea navigabilităţii Dunării şi a gurilor de sale de vărsare erau interesate şi alte ţări europene, în anul 1856 se înfiinţează Comisia Europeană a Dunării cu sediul la Sulina. Proiectul de amenajare a acestui braţ (ce cuprindea: construirea digurilor paralele, strâmtarea gurii canalului, prelungirea digurilor în mare) a aparţinut inginerului Ch. Hartley şi a fost pus în aplicare în 1858.

Braţul Sulina este totodată şi o mare arteră ce alimentează depresiunile din centrul deltei cu apa necesară întreţinerii vieţii din aceste ecosisteme naturale. De pe acest braţ al Dunării se ajunge cel mai uşor în reţeaua de sahale, gârle, lacuri sau bălţi din depresiunile situate în dreapta şi stânga braţului, precum şi în zonele plaurilor sau stufărişurilor fixe de pe grindurile fluviale sau de pe cele fluvio-maritime.

Din punct de vedere geologic, teritoriul oraşului se află situat pe aripa sudică a Depresiunii Predobrogene. Aceasta se continuă către sud-est pe platforma litorală şi corespunde Deltei Dunării propriu – zise, clădită fiind pe un relief de câmpie înecat în apele Mării Negre, ultima dată după topirea celui mai întins gheţar Würm, în holocen. În urma efectuării unor prospecţiuni geologice, în perioada 1962-1970, s-a constat prezenţa mineralelor grele de tipul ilemenitului, rutilului, zirconiului şi magnetitei în nisipurile de pe litoralul Mării Negre, între Sulina şi Sf. Gheorghe, conferind acestora culoarea cafenie-închisă. Aceste minerale au o mare importanţă în industria metalurgică şi industria chimică.

Datorită diversităţii elementelor morfo-hidrografice, a vecinătăţii mării, clima zonei în care este situat oraşul prezintă contraste mari, reflectate fie prin frecvenţa fenomenelor, fie prin intensitatea lor. Vântul este elementul predominant care înregistrează o intensitate mai mare comparativ cu zonele din interiorul deltei, la Sulina înregistrându-se doar 31 zile de calm pe an. În general domină vânturile dinspre nord, frecvente toamna şi mai ales în timpul iernii, când se pot transforma adesea în furtuni. S-au înregistrat şi furtuni foarte mari tip uragan, în timpul verii, care ridică nori de praf şi nisip de pe grindurile deltei. Vara pe litoral se produc brizele mării. În ceea ce priveşte temperatura aerului şi precipitaţiile se constată o moderaţie, zona fiind înconjurată de izoterme cu valoare termică de 11°C. Iernile încep de obicei târziu şi sunt relativ călduroase. Primăvara vine mai târziu cu 2-3 săptămâni decât în interiorul ţării, în acest sezon înregistrându-se schimbări bruşte de temperatură, chiar până la -10°C, ceaţă, nebulozitate crescută, burniţă. Precipitaţiile au un caracter continental şi sunt în general reduse până la 400 mm pe an. Zăpada cade rar şi se aşterne în strat subţire, iar vânturile o spulberă din loc în loc, topindu-se repede.

În delta fluvio - marină predomină solurile nisipoase de dune (psamosoluri), care apar pe plajele şi grindurile maritime constituite din nisipuri mobile şi semimobile, pe care se dezvoltă Salicornia herbaceea (brânca) şi solonceacurile. Pe nisipurile litorale maritime vegetaţia prezintă o gradare caracteristică, cu trecere de la nisipul plajelor cu Cakile maritima, Salsola kali ruthenica (ciurlanul), Eryngium maritimum (scaiul), la dunele înalte cu Elymus sabulosus (perişorul) etc. la dunele mijlocii cu Centaurea arenaria (ţintaura), Scabiosa argentea (muşcata-dracului) etc.

Cantităţile mari de aluviuni pe care le transportă anual Dunărea (pe canalul Sulina se scurg circa 5.800.000 tone) au construit delta şi contribuie, în continuare, la desăvârşirea peisajului ei. Ca dovadă, farul vechi de la Sulina, construit în anul 1802 şi refăcut în anul 1842, a rămas în prezent mult în urma locului de vărsare a fluviului în mare. De asemenea, apariţia golfului Musura la nord-est de oraşul Sulina este o consecinţă a tendinţei de conexiune a braţelor Sulina şi Chilia. În timp ce partea din nordul Sulinei se află în continuă extindere, în sud fenomenul este invers: linia ţărmului este în continuă retragere. Deoarece apele mării acţionează ca un tampon asupra apelor venite din fluviu, depunerile de materiale în suspensie fac necesară dragarea şi întreţinerea permanentă a gurii de vărsare. În situaţia scăderii majore a nivelului apelor Dunării, fapt datorat unei secete prelungite (ex. seceta din anul 2003), apele mării pătrund în interiorul braţului Sulina şi afectează pânza de apă freatică, creând serioase probleme în ceea ce priveşte alimentarea populaţiei cu apă potabilă (aceasta fiind sărată şi improprie consumului).

Din Sulina se pot face două trasee turistice: Sulina - Cardon - C.A.Rosetti –Letea şi Sulina - Canalul Busurca - lacurile Roşuleţ şi Roşu.