Din perspectiva modelului cultural, Sulina se defineşte ca un spaţiu tipic zonei de locuire interetnică.

Oraşul s-a dezvoltat în timp, datorită venirii aici, alături de români, a diferitelor grupuri etnice: greci, ruşi, lipoveni, turci, francezi, englezi.

Aspectul multicultural şi multiconfesional al Sulinei este relevant prin existenţa lăcaşurilor de cult destinate practicării diverselor culte religioase.

Statutul de ,,porto-frank" (Porto-Franco) a imprimat vieţii sociale şi economice o anume libertate, o manifestare de tip occidental şi modern, care s-a reflectat în modele şi atitudini comportamentale interferente cu tradiţia sau cu conservatorismul.

Aşezarea are o structura liniară şi o textura regulată care dă naştere unor străzi, ,,întâia" şi ,,a doua", dezvoltarea aşezării făcându-se de o parte şi de alta a Dunării, iar considerentele dispunerii nu sunt în funcţie de etnii ci de accesul la sursa de apă.

Aici există un tip de arhitectură urbană dezvoltat ca urmare a interferenţelor culturale occidentale cu stilul arhitectural contemporan. Specific Sulinei sunt casele cu temelie înaltă de piatră, învelite cu olană şi care aveau la parter ateliere meşteşugăreşti, prăvălii, cafenele.

Arhitectura rurală, cu planimetrie şi elevaţie caracteristică satelor din Deltă, este reprezentată de case aflate la periferie, ,,la mahala".

Un element aparte îl reprezintă edificiile arhitecturale din jurul farului vechi, construite între 1868-1869, care trimit spre occident, în ciuda ecletismului perioadei.

În privinţa obiceiurilor tradiţionale, la Sulina s-au păstrat credinţe şi obiceiuri ale cultului religios cu respectarea identităţii etnice (păstrarea primei împărtăşanii la catolici, costumul de sărbătoare specific la lipoveni, plăcerea de a cânta la instrumente tradiţionale la greci, etc).

Există un deosebit spirit de toleranţă, cu respect reciproc între etnii, cu participarea comună la petrecerile şi sărbătorile comunitare.