Mai mult

Ocupaţia tradiţională a locuitorilor din această zonă a fost şi este în mare măsură, pescuitul. Se practică şi agricultura, însă într-un procent mai mic. De asemenea, creşterea animalelor, în special a vitelor, pentru a satisface nevoile casei, fără un aport important în economia aşezării, reprezintă o altă îndeletnicire tradiţională.

Din punct de vedere al arhitecturii tradiţionale, gospodăria casei este compusă din locuinţa propriu-zisă şi construcţiile economice dispuse fie în aliniament cu casa, fie în spatele casei.

Locuinţa este dispusă aproape de drum, perpendicular pe acesta, cu latura scurtă pe stradă. Prispa acestui element lateral este amplasat direct în stradă. Împrejmuirea casei începe pornind de la prispa ,,ieşită” în stradă. Acest aspect al arhitecturii locale constituie un element caracteristic localităţilor cu populaţie lipovenească.

Materialele şi tehnicile de construcţie sunt cele specifice zonei: stuful, pământul, (sub formă de ceamur şi chirpici), lemnul.

Se impune atenţiei tehnica învelitului cu stuf, populaţia lipovenească fiind renumită pentru acest meşteşug.

Arhitectura locuinţei atrage prin decorul casei realizat din scânduri traforate. Modelele sunt specifice satelor cu populaţie lipovenească şi trimit spre miturile slave, deşi astăzi locuitorii nu mai fac nici o legătură cu acestea.

Un element caracteristic casei lipoveneşti este construcţia sălii de baie, aşa numita „baie lipovenească” ce se bazează pe sistemul de tip saună.

O altă trăsătură cu specific local o constituie prezenţa unui sistem de încălzire cu totul original, „lijanca”. Este un pat de pământ construit lângă sobă şi care se încălzeşte datorită unei instalaţii ingenioase.

Costumul tradiţional al populaţiei lipoveneşti aminteşte, prin structura sa morfologică, de elemente vechi cu care această etnie a venit din Rusia centrală, evidenţiind stadiul avansat de disoluţie al industriei casnice ţărăneşti caracteristic pentru Rusia secolului al XIX-lea.

Referitor la caracteristicile costumului populaţiei lipoveneşti, iese în evidenţă confecţionarea din materiale industriale şi influenţa modei orăşeneşti din secolul XIX.

Elemente tipice ale portului lipovenesc sunt: pentru costumul femeiesc legătura de cap numită chicica, fusta, brâul numit pois, iar pentru costumul bărbătesc cămaşa - rubaşca, brâul -pois.

Legătura de cap, chicica, este un fel de tichie din pânză sau mătase şi era folosită prima dată de femeie la căsătorie. Era semnul intrării într-o nouă stare civilă. Astăzi, acest element de costum tradiţional, se poartă numai duminica, la biserică (de către tinere), bătrânele purtând-o şi în celelalte zile. Peste chicică femeia purta o broboadă din material industrial şi în general înflorată.

Rubaşca este croită drept, din pânză sau mătase de culori diferite (galben, roşu, verde). Se încheie pe stânga, după moda rusească, fără guler şi cu bentiţă.

Brâul tradiţional al lipovenilor este îngust, împletit sau ţesut în culori diferite. Dincolo de funcţia utilitară, pois-ul are valenţe spirituale ce ţin de mentalităţi arhaice ale acestei populaţii, de credinţe care s-au pierdut în timp.

La sărbători vestimentaţia era completată de purtatul mătăniilor, „lestuciko”, lucrate din piele şi cu mărgele.

În privinţa obiceiurilor tradiţionale, mai ales obiceiurile de iarnă păstrează în mod preponderent elemente specifice.

Lipovenii păstrează şi performează ritualul acestor obiceiuri după calendarul vechi şi ca urmare Crăciunul este sărbătorit pe 7 ianuarie. La Crăciun se cântă doar colinde bisericeşti, iar tematica acestora este Naşterea Domnului. Colindatul începe în prima zi de Crăciun după ce se termină slujba de dimineaţă şi se merge trei zile, cât ţine Crăciunul. Se colindă în grupuri de câte 4-5 oameni. Colindătorii primesc bani şi alimente.

O altă sărbătoare este hramul bisericii şi al satului, care are loc pe 14 octombrie (1 octombrie după calendarul vechi). Este o sărbătoare care este păstrată de întreaga comunitate. În această zi vin oaspeţi din toate localităţile cu populaţie lipovenească. Se desfăşoară un întreg ceremonial tipic acestei sărbători atât în biserică, cât şi după slujbă la masa pregătită pentru oaspeţi cu mâncăruri tradiţionale (din peşte), dar şi cu alimente actuale.