Numele satului este de origine turcă, Yeni Sale care înseamnă „Sat Nou".

Localitatea este una dintre cele mai vechi aşezări româneşti; continuitatea de locuire pe teritoriul actual al satului este atestată de izvoarele arheologice şi istorice din preistorie până în prezent.

Cercetările arheologice au scos la iveală urme de locuire din eneolitic, epoca bronzului, epoca fierului, una dintre cele mai mari necropole geto-dacice, o aşezare getică, o necropolă daco-romană, două fortificaţii romano-bizantine, o cetate medievală, .

Dintre toate aceste vestigii istorice, cel mai impresionant monument din Enisala rămâne cetatea medievală, al cărei nume nu ni s-a păstrat. Aceasta domină peisajul, fiind construită pe cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag şi Razim. Fortificaţia a fost ridicată în sec. XIII-XIV din necesităţi economice şi strategice şi a făcut parte din lanţul de colonii genoveze care cuprindea oraşele Chilia şi Likostomion din Delta Dunării, Cetatea Albă de la gurile Nistrului, Caffa şi Balaclava din sudul Crimeei.

Între anii 1397-1416, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea de la Enisala a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti. După cucerirea Dobrogei de către turci, în cetate s-a instalat o garnizoană militară otomană. Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turceşti dincolo de gurile Dunării până la Cetatea Albă şi Chilia şi a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată pentru că nu mai corespundea intereselor strategice şi economice turceşti.

În sec. XV, când Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană, localitatea era populată de români, aşa cum o dovedeşte un cimitir din sec. XV-XVIII, cercetat arheologic, atribuit populaţiei româneşti creştine..

Yeni Sala apare în cronicile turceşti din sec. XV-XVI ce relatează despre cucerirea cetăţii de către otomani de la domnii români, ceea ce probează, de asemenea, vechimea aşezării, înainte de instaurarea dominaţiei străine în teritoriul dintre Dunăre şi Mare.