Mai mult

Pe malul lacului Babadag, la 2,5 km de oraş, pe un promontoriu înalt, cercetările arheologice au scos la iveală o aşezare ce datează din prima epocă a fierului, fortificată cu val de pământ şi şanţ. Studiul materialelor descoperite şi observaţiile stratigrafice au permis definirea culturii de tip Babadag, cultură caracteristică spaţiului istro-pontic, şi la identificarea a trei faze evolutive în cadrul îndelungatei sale existenţă: Babadag I (sec. XI a.Chr.), Babadag II (sec. X – IX a.Chr.), Babadag III (sec. VIII – VII a.Chr.).

În aceeaşi staţiune arheologică s-au mai găsit urme de locuire getică (sec IV – III a.Chr.), din epoca romano-bizantină şi o necropolă din perioada timpurie a evului mediu ( sec IX – X ).

Tot pe malul lacului Babadag, la 5 km nord de oraş, în punctul numit Topraichioi, pe partea dreaptă a drumului ce duce la Tulcea, a fost identificată o fortificaţie de perioadă romano-bizantină construită în timpul împăraţilor Valens - Valentinianus I. Fortificaţia a funcţionat până la mijlocul sec. V, când a fost distrusă de invaziile hunice.

De asemenea, la cca. 500 m nord-vest de intersecţia drumului naţional Tulcea-Constanţa cu calea ferată, se întinde o necropolă tumulară de perioadă romană timpurie.

Din aceeaşi perioada datează şi urmele unei aşezări rurale situate la cealaltă ieşire din Babadag, de-o parte şi de alta a drumului care duce spre Slava Rusă.

Etimologic, “Babadag”, nume pe care l-a primit aşezarea în evul mediu, înseamnă “muntele tatălui”.

O legendă atribuie întemeierea aşezării conducătorului unui grup de 10.000 – 12.000 turci selgiucizi, Baba-Saltıc-Dede, care a cerut împăratului bizantin Mihail al VIII–lea Paleologul permisiunea de a se aşeza în Imperiu. Pentru a întări apărarea graniţelor de la gurile Dunării, împăratul a aprobat stabilirea acestora pe malul lacului Razim în 1262-1263.

Prima menţiune istorică a oraşului Babadag datează din 1330-1331 când călătorul arab Ibn Battuta îl consemnează ca fiind ultima localitate stăpânită de tătari.

Informaţia este confirmată cronologic de descoperirea de la Uzumbair, la 15 km nord de localitate, a unuia dintre cele mai mari tezaure de monede tătărăşti compus din peste 23.000 dirhemi de argint, 195 hiperperi bizantini de aur, lingouri şi turte de argint.

În sec. al XV-lea, când Dobrogea este integrată Imperiului Otoman, Babadagul a deţinut, pe lângă rolul militar, şi o importantă funcţie economică, atât ca centru de depozitare a sării marine din apa lacurilor Babadag, cât şi prin bazarul la care veneau negustorii din Chios şi Ragusa.

Perioada corespunzătoare sec. XVII şi până în ultimul sfert al sec. XVIII, reprezintă apogeul acestui oraş. În 1677 reşedinţa paşei de Silistra se mută la Babadag care devine principalul centru administrativ al Dobrogei şi în acelaşi timp cartierul general al armatei turceşti, principalul lagăr de concentrare al oştilor otomane în vederea expediţiilor orientate către Polonia şi Rusia.

Distrugerile suferite în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 constituie începutul declinului acestui oraş.

În 1780 ataşatul comercial polonez W. Chrzanowski menţionează că Babadagul era ruinat, iar în 1828 călătorul Hector de Bear a găsit oraşul părăsit de locuitori.

Eliberat de sub stăpânirea otomană în urma războiului din 1877/1878 ca şi întreg teritoriul Dobrogei, oraşul s-a dezvoltat în cadrul statului român.

Cele mai importante vestigii păstrate până la noi aparţin sec. XVII – XIX p.Chr. Astfel, din cetatea medievală ridicată de serachierul Kodja-Kenan Paşa din ordinul sultanului Murad al IV-lea se mai păstrează un turn de formă dreptunghiulară construit din piatră de carieră legată cu mortar, Geamia lui Ali Gazi–Paşa – ridicată la începutul sec. XVII – cel mai vechi monument de artă musulmană din România, cu plan dreptunghiular, cu pridvor monumental cu arcade şi minaret înalt de 21 m, mormântul lui Ali Gazi-Paşa – de formă hexagonală, ambele restaurate recent cu susţinerea financiară a guvernului Turciei, în faţa cărora se află urmele unui han ce a funcţionat în două etape din primul sfert al sec. XVII până la sfârşitul sec. XVIII. La acestea se adaugă Mormântul lui Sarî-Saltuk Baba, legendarul derviş care a colonizat pe turcii selgiucizi în această zonă, Casa Panaghia, construită în sec. XIX şi în care a funcţionat o perioadă seminarul musulman, astăzi devenită sediul Muzeului de Artă Orientală, Cişmeaua ”Yemeklik ceşmeşi” construită la jumătatea sec. XVIII de către vizirul Iusuf paşa.