Mai mult

Comuna Slava Cercheză este locuită de populaţia lipovenească stabilită aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. Se deosebesc în cadrul comunităţii două grupuri: lipovenii cu popă (popovi) şi lipovenii fără popă (bespopovi).

În localitate există două biserici, una cu hramul Sfântul Dumitru şi cealaltă cu hramul Sfântul Gheorghe în care se slujeşte pentru fiecare din cele doua grupuri.

Slujba se oficiază şi azi în limba slavonă, respectând toate canoanele bisericeşti de rit vechi.

Dintre ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor, cele mai reprezentative sunt cultivarea pământului, apicultura şi creşterea animalelor.

Se practică şi o serie de meşteşuguri tradiţionale: prelucrarea lemnului (tâmplărie, construcţii de case, lucrul în carierele de piatră).

Arhitectura locală este tipică satelor cu populaţie lipovenească: casa este amplasată cu latura secundară spre drum şi liberă în sensul că nu este împrejmuită în exterior. Apar două variante: fie cu faţada secundară dinspre drum şi conţine prispă şi stâlpi, fie nu prezintă aceste elemente.

Forma învelitorii se prezintă tot în două variante: prima ,,în două ape” (tipic arealului) şi cea de-a doua cu frontonul ,,retezat” în partea superioară. Această ultimă variantă este o influenţă a arhitecturii nemţeşti din Ciucurova (localitate învecinată) şi care ulterior s-a răspândit pe o arie mai largă. Decorativismul arhitectural este tipic slav: razele soarelui, sirena (o reprezentare plastică a duhurilor apelor întâlnite în mitologia slavă). Deseori valenţele estetice sunt date de uşi şi ferestre care au porţiuni realizate la strung.

Costumul tradiţional se remarcă prin cromatica în tonuri şi nuanţe tari (roşu, albastru, verde, roz) şi se poartă în mod deosebit la sărbători. Unele piese de port s-au modificat, altele şi-au păstrat forma (rubaşca, cămaşa bărbătească şi pois-ul, brâul purtat atât de bărbaţi, cât şi de femei).

Obiceiurile practicate şi astăzi de locuitorii din Slava Cercheză păstrează, în genere, multe secvenţe ceremoniale tradiţionale. Se respectă, aproape cu stricteţe, ceremonialul nunţii, chiar dacă tinerii nu mai locuiesc în localitate şi vin aici doar pentru a organiza acest eveniment. Interesantă este în ceremonialul nunţii secvenţa ,,drumul de zori”. Înseamnă drumul dus-întors al femeilor care parcurg traseul de la mireasă la mire, în zorii zilei de sâmbătă, şi care simbolizează zilele unei noi vieţi pentru logodnică.

Un alt moment de joc şi veselie îl constituie Lăsatul Secului dinaintea Paştelui. În această zi ceremonialul constă într-o descătuşare de energii, în acte comportamentale care nu mai ţin seamă de normele vieţii cotidiene. Peste tot se aud cântece. A doua zi se intră în perioada de post, de abstinenţă de la mâncăruri cu carne şi ou, de la cântec şi joc. Femeile se întrec în a pregăti mâncăruri specifice, iar gastronomia tradiţională este cu totul originală. Cele mai cunoscute mâncăruri ce caracterizează bucătăria lipovenească sunt: ciorba cu varză, varza cu orez, varenichi (colţunaşi) cu varză, brânză şi dovleac, răcituri din peşte, peşte sărat uscat, peşte crud sărat, pampuschi (brânzoaice).

Păstrarea tradiţiei se observă în mod deosebit în ceremonialul hramului bisericii care are loc în ziua de 8 noiembrie (26 octombrie pe stil vechi – Sfântul Dumitru). Fiecare secvenţă ceremonială aminteşte de practici religioase străvechi şi de credinţe păstrate în timp, chiar dacă semnificaţiile nu se mai cunosc.