Teritoriul Dobrogei de Nord a fost locuit încă din paleoliticul mijlociu şi superior, urme arheologice din aceasta perioadă fiind descoperite la Babadag, Slava Rusă (com. Slava Cercheză), Baia, Beidaud şi Enisala (com. Sarichioi). Pentru epoca neo-eneolitică începând cu finalul mileniului V a.Chr., sunt specifice culturile Hamangia, Boian, Gumelniţa şi Cernavodă I.

În epoca bronzului în zona Dunării de Jos îşi fac apariţia elemente etnice şi culturale străine, originare din stepele aflate în zona de nord a Mării Negre - numite în mod convenţional indo-europeni. Secolul al XI-lea a.Chr. marchează, o dată cu naşterea culturii Babadag, începutul epocii fierului în zona istro-pontică, epocă în care se individualizează din marele neam al tracilor daco-geţii. Spre sfârşitul evoluţiei culturii Babadag (sec. VIII-VII a.Chr.) apar şi primele aşezări fortificate în zonă (Babadag, Enisala, Tulcea-Tabără, Jijila). Civilizaţia getică a fost puternic influenţată de colonizarea greacă care a atins ţărmurile vestice ale Mării Negre încă în sec. VII (Istros şi Orgame-Capul Dolojman).

Pentru a doua epocă a fierului o deosebită importanţă o prezintă tezaurul de piese de podoabă descoperit de la Agighiol într-un mormânt tumular, reprezentativ pentru arta geto-scythică.

Încadrarea Dobrogei în cadrul Imperiului roman ca parte a provinciei Moesia într-o primă etapă, respectiv Moesia Inferior - după anul 86 p.Chr., a constituit cadrul politic, economic şi cultural de convieţuire a autohtonilor cu o populaţie venită ex toto orbe romana, de sinteză a unei civilizaţii care va constitui apoi baza formării poporului şi a limbii române. Construirea de castre pe toată linia Dunării , întemeierea de sate, oraşe şi ferme (vilae rusticae), afluxul de veterani, militari, colonişti şi comercianţi, realizarea sistemului de drumuri (viae şi semitae) fac din Dobrogea un bastion al romanităţii. Perioada stăpânirii romane în Dobrogea - sec. I a.Chr. - începutul sec. VII p.Chr. este bine cunoscută graţie cercetărilor desfăşurate la cetăţile Orgame - Argamum (Jurilovca - Capul Dolojman), Dinogetia (Garvăn), Halmyris (Murighiol), Troesmis (Igliţa,Turcoaia) Noviodunum (Isaccea), Ibida (Slava Rusă), Aegyssus (Tulcea), la burgurile (fortificaţiile) de la Mihai Bravu şi Topraichioi, la villae-le rusticae din zona Horia, Niculiţel şi Teliţa, la necropolele de la Noviodunum, Beroe şi Enisala.

Vechimea creştinismului pe teritoriul Dobrogei este dovedită de descoperirile de basilici cu cripte martirice la Halmyris, Niculiţel, Beroe, complexul monastic paleocreştin de la Ibida / Slava Rusă şi de organizarea a 15 episcopate, subordonate episcopului din Tomis, capitala provinciei.

În cursul sec. VII - IX, invazia slavă a determinat abandonarea oraşelor şi, implicit, a vieţii urbane în Dobrogea. A apărut o nouă cultură, Dridu, specifică spaţiului balcano-dunărean, în aşezările (Enisala) şi necropolele (Nalbant şi Valea Nucarilor) din această perioadă, alături de vestigiile de tip Dridu găsindu-se cele de tip Praga sau Monteoru, specifice populaţiei slave.

La sfârşitul sec. X teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră intră în componenţa Imperiului bizantin, fiind organizat administrativ ca thema Paristrion şi Paradunavon, fapt ce va duce la o înflorire a vieţii economice, aşa cum o demonstrează cercetările de la Preiaslaveţ (Nufăru), Isaccea, Dinogetia-Garvăn, Beroe.

Societatea omenească din Dobrogea parcurge paşi fireşti de constituire a statului medieval. Izvoarele istorice ne vorbesc despre unele căpetenii locale: Sestlav, Tatos, Satza (Anna Comnena), jupan Dimitrie. Găsim apoi statul dobrogean constituit în timpul şi sub conducerea lui Dobrotici. În vremea lui Mircea cel Bătrân Dobrogea este înglobată în hotarele Ţării Româneşti. La sfârşitul domniei lui Mircea turcii reuşesc să pună stăpânire pe sudul Dobrogei, pentru ca imediat după căderea Chiliei (1484) întreaga Dobroge să treacă sub stăpânirea Imperiului Otoman, în vremea sultanului Baiazid al II-lea.

După o perioadă de pace şi relativă prosperitate, începând cu a doua jumătate a sec. XVIII Dobrogea devine teatru de război în confruntările ruso-turce sau austro-ruso-turce, ceea ce va duce la distrugerea fortificaţiilor de la Babadag, Isaccea, Tulcea, Măcin.

Războiul pentru câştigarea independenţei de stat a României a readus între hotarele statului român şi Dobrogea. A urmat o perioadă de integrare administrativă, socială şi culturală a noii provincii în cadrele statului român. După acest moment Dobrogea va evolua firesc, în cadrele statului român, cu particularităţile ce ţin de prezenţa pe teritoriul său a peste 17 naţionalităţi.