Mai mult

Aşezare cu textură neregulată, cu întretăiere de străzi ce nu urmează o regulă specifică sistematizării, Isaccea este o localitate în care trăiesc români şi turci.

Din punct de vedere arhitectural, se manifestă o arhitectură de tip rural, asemănătoare cu a satelor din zonă. Planimetria este dezvoltată pe lungime, iar materialele folosite sunt stuful, lemnul şi bucăţile de chirpici.

Un alt tip de arhitectură aminteşte de tipul de locuinţă din jurul anilor 1920-1930, cu înveliş de tablă, pridvorul fără prispă şi temelia înaltă.

Arhitectura, realizată după proiecte impuse de urbanistica anilor 1950-1960, este recunoscută după arcade şi colonade care închid un intrând ce imită pridvorul.

În centrul oraşului câteva construcţii trimit spre structura arhitecturală a prăvăliilor de pe la jumătatea secolului al XX-lea.

În privinţa ocupaţiilor tradiţionale, agricultura este reprezentată în special de plugărit, iar creşterea animalelor este o ocupaţie practicată într-un procent mult mai mic decât în satele din jur. Fiind aşezare cu specific urban, aici s-a dezvoltat şi mica negustorie practicată de proprietarii de prăvălii.

Arta populară este slab reprezentată la nivelul localităţii. Ţesăturile decorative româneşti (ştergare, covoare) sunt aduse din localităţile din jur, de unde provin cei mai mulţi dintre locuitori. Se impun totuşi prin motivele tipic orientale (sacsâia, floarea de rodie, zambila) şi cromatica în culori vii (fauve, roz, mov), ţesăturile decorative turceşti.

Obiceiurile populaţiei româneşti sunt cele practicate frecvent şi în satele vecine: obiceiuri de Paşti, de Crăciun, Hramul Bisericii, iar comunitatea turcă celebrează Curban-Bairam, o sărbătoare axată pe sacrificarea berbecilor.