Mai mult

În hotarul aşezării, pe locul numit Cetatea Zaporojenilor, pe malul unui canal ce leagă astăzi braţul Sf. Gheorghe de lacul Razelm, au fost descoperite vestigiile ultimei fortificaţii romane situate pe limesul dunărean spre mare (sec. II-VI p.Chr.), cu turnuri exterioare şi zid de incintă din piatră cu mortar. Potrivit informaţiilor antice la Dunăvăţu de Jos s-ar fi aflat Ad Stoma (localitate greco-romană), unde în sec. II-III p.Chr. existau şi civili romani proprietari ai unor agri vectigales (pământuri arendate civililor). Fortificaţia a avut importanţă comercială în sec. IV-VI d.Chr., fiind folosită ca punct de transbordare a mărfurilor de pe mare pe fluviu.

Numele actual al localităţii vine de la numele braţului cu acelaşi nume, Dunăre – Duna = apa Dunării şi viţ = mică.

Localitatea este menţionată pentru prima dată în harta statistică ridicată în timpul războiului din 1828-1829. În 1850, potrivit informaţiilor lui Ioan Ionescu de la Brad, satul era părăsit, el nemaiapărând pe hărţile vremii. În urma războiului Crimeei, un număr mare de familii tătărăşti s-au aşezat în Dobrogea; în 1864 între satele înfiinţate de tătari era şi Dunăvăţu de Jos. Înaintea războiului din 1877-1878 tătarii au părăsit aşezarea, în locul lor sosind ruşii.