Din perspectiva tradiţiilor locale, localitatea Murighiol se caracterizează printr-o sinteză a Dobrogei ca zonă de locuire interetnică. Populaţia este formată din români, ruşi-lipoveni, ucraineni, turco-tătari. Indiferent de raportul numeric la nivelul acestor comunităţi, aspectele tradiţionale şi cele contemporane pot fi abordate dintr-o perspectivă comparatistă.

Fiecare dintre etniile conlocuitoare şi-au păstrat limba, obiceiurile, unele obiecte tradiţionale -cum sunt piesele de aramă şi obiceiurile de înmormântare la turco-tătari, obiceiurile de nuntă şi colindele - la români şi ucraineni. Interesant este, la cei din urmă, un obicei numit Melanca (Malanca), practicat de Anul Nou şi care constă într-un joc carnavalesc bazat pe travesti. Prin versurile spuse gazdei se urează un an nou cu bucurie şi bogăţie. Familiile cu bătrâni ţin sărbătorile pe stil vechi.

Deşi şi-au păstrat identitatea culturală, etniile care au convieţuit în Murighiol şi-au împrumutat reciproc aspecte de viaţă (unelte, ocupaţii, vestimentaţie). Acest fapt a fost generat de locuirea în acelaşi habitat, de participarea comună la evenimentele culturale şi sociale.

Conlocuirea a determinat dezvoltarea unor elemente de arhitectură locală bazată pe similitudini. În acest sens pot fi amintite materialele şi tehnicile de construcţie ale casei (piatră într-un procent destul de mic, pământ sub formă de ceamur şi chirpici, stuf şi lemn ).

Arhitectura actuală a locuinţei nu mai permite identificarea unor deosebiri între tipurile de case ce aparţin diferitelor etnii. Acest lucru de fapt nu mai este posibil din perioada anului 1920.

Din această perspectivă, gospodăria tradiţională din Murighiol este similară cu cea din întreaga zonă, în sensul că în structura ei deosebim: locuinţa propriu-zisă şi anexele sau construcţiile ce au ca funcţionalitate desfăşurarea/practicarea ocupaţiilor cotidiene (grajdul pentru animale, samalâcul pentru nutreţul vitelor,etc.).

Decorativismul arhitectural care impune, într-un anume fel, specificul local, se caracterizează prin prezenţa pe frontonul casei a motivelor care trimit spre mitologia slavă sau spre ocupaţiile de bază ale locuitorilor (sirena, peştele, razele soarelui, floarea, ramura).

În ceea ce priveşte artizanatul/arta populară, se evidenţiază utilizarea în gospodăria tradiţională a covoarelor şi ştergarelor ţesute în războiul de ţesut (la ucraineni şi români). Ţesăturile turceşti şi tătăreşti sunt moştenite, deoarece această populaţie nu a mai practicat artizanatul sau arta broderiei.

Viaţa în comun a mai multor tipuri de etnii a determinat dezvoltarea şi practicarea segmentară a ocupaţiilor, în funcţie de disponibilitatea sau permeabilitatea tipurilor de mentalitate şi spiritualitate tradiţională (tabu-uri, voliţiuni...).

Pescuitul, ocupaţie considerată principală, a fost practicată de ucraineni, ruşi-lipoveni şi într-o anumită măsură de români.

Turcii şi tătarii s-au ocupat, la nivelul vieţii tradiţionale, de viaţa comercială a localităţii, într-o formă care să nu disturbe viaţa generală a comunităţii.